Marketplace-ul de servicii de curierat eAWB își extinde operațiunile în Uniunea Europeană, lansând servicii de livrare a coletelor între România și statele membre ale blocului comunitar. Noua ofertă acoperă atât expedierile din România către alte țări europene, cât și livrările către România și vizează atât persoanele fizice, cât și companiile.

Compania urmărește să ofere o alternativă digitalizată la soluțiile informale de transport și să faciliteze accesul comercianților români la piața europeană, estimată la peste 450 milioane de consumatori.

Piața cross-border ajunge la aproximativ 50.000 de colete pe zi

Potrivit estimărilor eAWB, livrările internaționale reprezintă între 5% și 7% din totalul pieței locale de curierat, echivalentul a aproximativ 50.000 de colete expediate zilnic între România și alte state europene.

În etapa inițială, serviciul este susținut de o rețea formată din cinci companii de curierat, urmând ca numărul partenerilor să crească până la sfârșitul anului. Serviciile sunt disponibile prin platforma eAWB, aplicațiile mobile și prin integrări dedicate magazinelor online.

IMM-urile caută tot mai mult acces la piețele externe

O analiză proprie, realizată în rândul a peste 500 de magazine online, arată că șase din zece comercianți intenționează să își extindă activitatea către cumpărători din afara României.

În același timp, datele Eurostat arată că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește comerțul online transfrontalier, doar 14% dintre magazinele online locale vânzând către alte state membre.

Acest decalaj evidențiază un potențial important de creștere pentru sectorul eCommerce, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii care caută acces mai facil la piețele externe.

Germania, Italia și Spania, printre principalele destinații

eAWB estimează că aproximativ 70% dintre expedierile internaționale vor avea ca destinație sau origine țări apropiate, precum Bulgaria, Ungaria și Grecia, dar și state cu comunități numeroase de români, precum Germania, Italia, Spania și Franța.

Tarifele pentru livrările internaționale pornesc de la 29,99 lei pe colet, în funcție de destinație și de tipul serviciului ales. Serviciul Premium permite ridicarea coletului în aceeași zi și livrarea în următoarea zi lucrătoare, până la ora 10:00, oriunde în UE. Varianta Standard este destinată expedierilor obișnuite, cu termene de livrare cuprinse între una și șapte zile lucrătoare.