Românii indică drept principal avantaj al digitalizării posibilitatea de a trimite cereri și de a rezolva probleme în relația cu statul exclusiv online, fără deplasare la ghișeu, arată un studiu Edge Institute.
Alte elemente importante sunt posibilitatea de a avea toate documentele în telefon, într-o formă digitală utilizabilă în relația cu statul sau cu companiile (43,8%), precum și eliminarea situațiilor în care cetățenii trebuie să transporte documente între instituții (43,1%).
Românii văd digitalizarea mai ales ca pe un instrument de eficientizare. 79,1% spun că principalul beneficiu este faptul că oamenii câștigă timp, acces mai rapid la informații și servicii (60,4%) și reducerea birocrației în instituțiile statului (54,9%).
Majoritatea românilor au interacționat deja cu servicii publice online în ultimul an. 60,2% au plătit online taxe sau impozite, 49,6% au folosit programări online pentru obținerea unor documente ori pentru transport, iar 32,6% au făcut programări online la spitale publice. Aproape 30% spun că au obținut pe cale digitală acte sau documente de la primărie sau ANAF.
Ce trebuie digitalizat urgent

Raport Edge Institute: 86% dintre români taxează ritmul lent al digitalizării statului. "Ghișeul online", o prioritate zero

eYou Social: Startup-ul românesc care vrea să spargă monopolul giganților tech atrage o investiție de 350.000 de euro

Investiție de 7,1 milioane dolari în digitalizarea HoReCa: Startup-ul Choice accelerează expansiunea în România prin soluții AI
Întrebați ce ar trebui digitalizat cu prioritate, românii plasează pe primele locuri o aplicație în care să existe toate documentele personale, utilizabile în relația cu instituțiile și mediul privat (53,7%), programarea online la spitale și accesul la dosarul medical (50,3%), dar și obținerea electronică a actelor personale de la instituții (37,8%).
Ritmul actual al digitalizării este considerat prea lent
Cea mai fermă concluzie a studiului este legată de viteza transformării. 86,6% dintre respondenți evaluează ritmul actual al digitalizării statului drept lent sau foarte lent, confirmând un decalaj clar între așteptările populației și capacitatea instituțiilor de a livra servicii publice moderne.
Percepția despre stadiul actual digitalizării în România rămâne critică: 83,4% dintre respondenți spun că România este doar „puțin digitalizată” sau „parțial digitalizată”, în timp ce doar 8,4% o consideră „destul de digitalizată” sau „foarte digitalizată”.




